vineri, 29 mai 2009

Crima si pedeapsa


Iata-ma revenind cu vesti dupa o lunga si neinduratoare absenta.

Ce-am mai facut eu intre timp?

Pai am fost ocupata cu….invatatul. Da. Teste, proiecte, referate…tot tacamul.
In putinele clipe libere mi-am satisfacut din plin dragostea pentru teatru.
Cu bunul meu prieten si frate, viitor critic talentat al scenei, Tudor, am fost la doua spectacole absolut minunate.
Pe 14 mai am vazut in sfarsit (de cand tot ma rugam sa prind bilete!) “Crima si pedeapsa” in dramatizarea lui Yuriy Kordonskiy, a carui fana sunt deja prin spectacolele montate la Teatrul Bulandra. (“Sorry”, “Casatoria”, “Unchiul Vanea”)
Dsitributia de care m-am bucurat a fost compusa din Rodica Lazar (Sonia), Anca Androne (Aliona), Sorin Leoveanu (Porfiri), Relu Poalelungi, Richard Bovnoczki si Vlad Logigan in rolul lui Raskolnikov.
In primul rand, ideea unei divizari a constiintei personajului principal in 3 intrupari diferite, fiecare cu caracteristicile ei bine axate pe una din vocile eroului, este una demna de luat in seama. Se produce datorita ei o triplare a emotiei transmise, pe de o parte si o mai buna percepere a complexitatii personalitatii raskolnikoviene pe de alta.
Prima dintre vocile constiintei (interpretata remarcabil de Richard Bovnoczki) este cea rationala, care se teme de luarea unei decizii, in a carei balanta cantaresc mai greu argumentele contra savarsirii crimei, cea care gandeste si razgandeste fiecare detaliu, care masoara toate posibilitatile.
Cea de-a doua voce ( in prezentarea lui Relu Poalelungi) infatiseaza latura sensibila, buna a personajului, cea care nu vrea sa isi murdareasca sufletul cu sange si in consecinta cauta toate motivele pentru a castiga batalia cu cea de-a treia voce.
Aceasta din urma (personificata cu adevarata maiestrie de Vlad Logigan) este poate cea mai puternica dintre toate. In glasul ei se rasfrang durerea acumulata in mizerie, nevoia de razbunare, dorinta de a-si demonstra teoria conform careia o singura moarte ar putea salva sute de vieti.
Rodica Lazar, in rolul Soniei este o adevarata descoperire pentru mine. Sincer pe ea o vad potrivita pentru alta tipologie de roluri. (fete indraznete, parsive, care stiu sa-si indeplineasca orice scop) Insa am constatat cu multa bucurie ca face si aici un rol foarte bun: o Sonie sfasiata de resemnarea cu propria conditie, si totusi plina de speranta si credinta in Dumnezeu. Intre a se oferi barbatului Raskolnikov pentru cateva ruble si a-l salva pe copilul din el, actrita din spatele Soniei ne calauzeste prin stari contradictorii, dezvaluindu-ne un suflet crunt lovit si totusi pregatit pentru sacrificiu in ajutorarea celorlalti.
Sorin Leoveanu face un Porfiri cu adevarat savuros, intr-o cheie foarte diferita de datele pe care ni le ofera Dostoievski despre personaj. O surpriza placuta. Dincolo de imaginea unui functionar de-a dreptul tembel, pampalau, se ascunde comisarul abil, jucator versat cu mintile acuzatilor.
Un element ingenios al spectacolului este scenografia. Scena, amplasata in centru si inconjurata de scaune, prezinta camera in care se vor desfasura toate actiunile. Peretii decupati permit publicului o mai buna urmarire a jocului si o comunicare stransa cu personajele.
Va recomand din tot sufletul sa va luati bilete la aceasta piesa. Montarea regizorului ucrainean merita toata lauda. Secventele alese si recompuse pe scena alcatuiesc portrete profunde ale tragicului uman la care eroii sunt condamnati. Ideea de a folosi 3 actori pentru acelasi personaj potenteaza valoarea scenelor. De memorat este scena visului (in care cei 3 Raskolnikov se framanta, fiecare vazand suferinta din alta persepctiva) sau scenele dintre Sonia si Raskolnikov. (Rodica Lazar se adapteaza cu multa dibacie situatiilor in care este aruncata in fata a 3 fete diferite ale aceluiasi om)

Voi reveni cat de curand posibil cu cateva impresii despre musicalul “Romeo si Julieta” de la Teatrul National de Opereta “Ion Dacian”.

Acum sper ca ma veti ierta pentru absenta si tacere…..A inceput sesiunea. :D

miercuri, 6 mai 2009

Ciocanul magic

Adesea au loc diverse conflicte al caror punct de pornire este constituit de invadarea spatiului privat al diferitelor "vedete" sau personalitati politice de catre jurnalisti excesiv de curiosi, dornici sa descopere lucruri ascunse si compromitatoare despre acestea. Astfel de tendinte sunt etichetate ca "nedemne, josnice" de catre sustinatorii deontologiei profesionale si pot chiar da nastere unor procese juridice.

Este adevarat ca de multe ori jurnalistii ajung sa incalce reguli de bun simt, definitorii pentru meseria lor prin vanarea lacoma a stirilor de senzatie, care intorc ierarhia de valori cunoscuta pana atunci de publicul larg sau imaginea perceputa ca impecabila a vreunei figuri publice.

Insa, alteori unele tehnici folosite de jurnalisti sunt justificabile prin functia de supraveghere a spatiului social, pe care mass-media are datoria sa o indeplineasca, ca instrument de reglare si echilibru in societate.
Una din aceste metode este observatia participativa, prin care jurnalistul devine actor al unui eveniment, ia parte la activitatile grupului observat, colectand informatii veridice pe care le va aduce la cunostinta publicului, ajutandu-l astfel sa descopere fenomene sociale marginalizate, sa vada fatete ale lumii pe care omul de rand, desi nu-i sunt straine, evita sa le aduca in discutie din teama de a recunoaste ca are o "problema", ca exista "anomalii". De aceea, jurnalistul apeleaza la statutul incognito, patrunde adanc in viata unor oameni simpli, discriminati, deveniti invizibili pentru a le apara cauza, pentru a scoate la suprafata prejudecatile nedrepte la care sunt supusi sau din contra, pentru a demonstra ca li se acorda prea putina atentie si lasati nesupravegheati, acestia contribuie la distrugerea valorilor, la infaptuirea de acte ilegale, etc.

In ce masura are dreptul un jurnalist sa sape in viata oamenilor si sa dezgroape "bube, mucigaiuri si noroi" sau, din contra "frumuseti si preturi noi"?

Iata un posibil raspuns extras din cateva observatii ale marelui rus Cehov, care pot fi mulate pe subiectul discutiei noastre:

"We see the people who go to market, eat by day, sleep by night, who babble nonsense, marry, grow old, good-naturedly drag their dead to the cemetery, but we do not see or hear those who suffer, and what is terrible in life goes on somewhere behind the scenes. Everything is peaceful and quiet and only mute statistics pr
otest: so many people gone out of their minds, so many gallons of vodka drunk, so many children dead from malnutrition. And such a state of things is evidently necessary: obviously the happy man is at ease only because the unhappy ones bear their burdens in silence, and if there were not this silence, happiness would be impossible. It is a general hypnosis. Behind the door of every contented, happy man there ought to be someone standing with a little hammer and continually reminding him with a knock that there are unhappy people, that however happy he may be, life will sooner or later show him its claws, and trouble will come to him- illness, poverty, losses, and then no one will see or hear him, just as now he neither sees nor hears others. But there is no man with a hammer. The unhappy man lives at his ease, faintly fluttered by small daily cares, like an aspen in the wind- and all is well."


Intr-adevar, unii jurnalisti se uita in oglinda si isi vad reflexia purtand povara "ciocanului magic".

joi, 30 aprilie 2009

Something worth remembering

Dupa cum mi-am propus si v-am promis de la “nasterea” acestui blog, voi impartasi cu voi experiente placute, din care am invatat ceva nou si care m-au imbogatit sufleteste.

De aceasta data este vorba despre o amintire mai veche si foarte draga mie.

Iunie 2008. Festivitatea de absolvire a liceului.

Atunci, printre lacrimi de fericire ca am scapat in sfarsit de aceasta etapa, de nostalgie pentru tot ce am adunat in cei patru ani sau de tristete pentru ca ne vom desparti de persoane dragi noua (prieteni sau profesori carora le datoram o buna parte din ceea ce suntem), fostii nostri dascali ne-au dat cateva sfaturi demne de retinut, inainte de a ne impinge prieteneste in prapastia vietii, unde pentru a supravietui ne vom deschide sfios aripile si vom zbura ghidati de toate indicatoarele pe care ei ne-au invatat sa le descifram.

Toate aceste sfaturi s-au materializat prin piesa “Everybody's Free (To Wear Sunscreen)” a lui Baz Luhrmann. Probabil ca multi dintre voi o cunoasteti deja, insa nu strica niciodata sa o reascultati.

Textul melodiei reprezinta de fapt reproducerea unui eseu- editorial intitulat “Advice, like youth, probably just wasted on the young”, scris si publicat la 1 iunie 1997 in Chicago Tribune de redactora Mary Schmich.
In introducerea articolului, aceasta l-a descris ca un discurs pe care, daca i s-ar cere acest lucru, l-ar tine in ziua absolvirii si inmanarii diplomelor la univeritati.
Editorialul a circulat pe Internet, devenind in scurt timp subiectul unei adevarate legende urbane. Ulterior a fost, in mod eronat, atribuit romancierului Kurt Vonnegut, pretinzandu-se ca acesta l-ar fi folosit in acelasi an la ceremonia de absolvire a studentilor de la celebrul Massachusetts Institute of Technology.
In 1998, Scmich a publicat eseul “Wear Sunscreen” intr-un volum de sine statator. In 1999, regizorul australian Baz Luhrmann a lansat cantecul numit "Everybody's Free (To Wear Sunscreen)", ale carui versuri constituie citirea cuvant cu cuvant a discursului lui Scmich.
Piesa este un remix al melodiei "Everybody's Free (To Feel Good)" al artistei Rozalla, originara din Zimbabwe. O versiune corala a "Everybody's Free (To Feel Good)", realizata de Quindon Tarver este inclusa pe coloana sonora a filmului “Romeo + Juliet” din 1996, apartinand lui Baz Luhrmann.
Mai tarziu, in timp ce Anton Monsted, Josh Abrahams si Luhrmann lucrau la remix, Monsted a primit un e-mail ce continea presupusul discurs al lui Vonnegut. Au decis sa-l foloseasca, iar in timp ce cautau pe Internet date de contact pentru a cere permisiunea de preluare a textului, au dat peste “Controversa Sunscreen”, descoperind ca adevarata autoare era Schmich. I-au scris, si cu acordul ei, au inregistrat cantecul a doua zi.
Melodia este compusa dintr-o pista vorbita asezata peste o pista sonora de backing, foarte suava.
Discursul este citit de actorul australian Lee Perry. Backing-ul este versiunea corala a “Everybody's Free (To Feel Good)” din 1991. Refrenul, de asemenea copiat din piesa artistei Rozalla, este cantat de Quindon Tarver.
Piesa, inclusa pe albumul din aprilie 1998- “Something for Everybody”, iar apoi devenita single, s-a transformat intr-un hit ascultat pe intregul mapamond. Dorinta autoarei a devenit realitate cand Facultatea de Inginerie Electronica a Universitatii din Zagreb a inceput sa foloseasca piesa la fiecare festivitate de absolvire.
In 2007, francezul Bob Sinclair a lansat single-ul “Sound of Freedom”, care cuprinde fragmente muzicale din varianta originala “Everybody's Free (To Feel Good)”.


Dupa o scurta istorie a piesei, va invit cu drag sa ascultati cu mare atentie versurile si, de ce nu, sa incercati ca macar o parte din aceste sfaturi sa devina obiective de urmat de-a lungul vietii.


marți, 28 aprilie 2009

There comes a time for everyone of us


Sooner or.... later
The light is switched off.

"Niciun om pe lume nu-i doar un ostrov, stingher si de sine statator; fiece om este o bucata din continent, o particica din intregul cel de capetenie; daca marea ii smulge cu valurile un bulgare, Europa e imputinata, asa cum ar fi orice limba de pamant, sau mosia ta ori a prietenilor tai; moartea oricarui om ma vatama pe mine, fiindca ma aflu cuprins in omenire. Si de aceea niciodata sa nu faci intrebare pentru cine bat clopotele; pentru tine bat."

JOHN DONNE

sâmbătă, 25 aprilie 2009

Fantasticul lucrurilor marunte


Sunt sigura ca multi dintre voi cunosteti deja destinul fabulos al brunetei mici, cu ochi profunzi, Amelie Poulain.
Pe cei care inca nu au avut ocazia sa descopere alaturi de ea misterul lucrurilor aparent banale, ii invit cu drag sa vada filmul lui Jean-Pierre Jeunet.

De ce?

Pentru ca fiecare dintre noi dam cu piciorul in fiecare zi atator oportunitati inedite care se ascund in personaje sau intamplari comune, trecute cu vederea in graba noastra cotidiana spre dobandirea unui loc mai bun in autobuz, a unui proiect mai bun la locul de munca, a sansei de a fi remarcati in grupul de prieteni sau cine stie ce altfel de scopuri "marete" in raport cu nemarginita frumusete oferita de viata...asa cum e ea...urata si trista...Sau poate numai noi suntem vinovati ca ne propunem inconstient sa o vedem astfel?

Pentru ca e un film care isi merita din plin numeroasele premii. (European Film Awards 2002:
Cel mai bun Film European 2001 , Cel mai bun regizor european 2001, Cea mai buna imagine, Premiul Publicului pentru cel mai bun regizor; BAFTA 2002 : Cel mai bun scenariu original si Cea mai buna scenografie)

Pentru ca Audrey Tautou face unul din cele mai bune roluri din cariera ei pana in acest moment.


Ca sa va starnesc apetitul pentru vizionarea acestei povesti dulci-amarui atasez un clip cu imagini din film si melodia mea preferata de pe coloana lui sonara.


duminică, 12 aprilie 2009

Cand minunile devin posibile (II)

Pentru cei interesati sa asculte muzica din categoria "oldies but goodies"....

Colectia Holograf continua cu clipuri din cadrul concertului gazduit la Sala Polivalenta pe 31 martie 2009....

Enjoy!

video
Fara ea


video
Te voi iubi


video
Nutu Olteanu- Noaptea


video
Ochii tai

miercuri, 8 aprilie 2009

Cand minunile devin posibile

31 martie 2009. Ora 19.00. Sala Polivalenta.
Impreuna cu un grup destul de numeros de prieteni, imi ocup un spatiu convenabil de desfasurare in multimea stransa in fata scenei, in sectorul A.
Ma pregatesc sufleteste. Timpul trece repede. La ora 20.00, dupa o intampinare de urale frenetice ale fanilor, membrii formatiei intra pe scena.
E timpul pentru muzica de calitate!
The Show must begin!
Primavara incepe cu....Holograf!
A urmat un concert live, cu piese interpretate unplugged.
La doar 3 metri departe de scena, senzatiile sunt cu adevarat fenomenale. Acordurile de chitara iti fac sa vibreze fiecare atom al corpului. Muzica te strapunge la propriu si simti cum o stare de bine iti invaluie sufletul. Evident ca inima a inceput sa-mi bata nebuneste...dar de data asta nu-mi mai era frica....stiam ca drogul pe care i-l administram o facea sa simta fiecare stimul de 100 de ori mai intens.

In stilul lor caracteristic, baietii si-au multumit toti spectatorii- atat adolescentii, cat si romanticii incurabili care au copilarit cu muzica holograficilor sau cuplurile de varsta a treia.(caci trebuie sa va spun: publicul foarte variat demonstreaza ca trupa este inca in stare sa satisfaca gusturile tuturor)

Repertoriul a inclus melodii rock ale anilor '80 si balade pop ale ultimilor ani intr-un istoric muzical evolutiv a ceea ce a fost si este Holograf.
Surpriza serii a venit prin persoana chitaristului Nuţu Olteanu, fost component al trupei, stabilit în Suedia acum 20 de ani, care a contribuit la reamintirea sound-ului hard al perioadei de tinerete si entuziasm rebel al "holograficilor". Tot el a interpretat melodia "Noaptea", dedicata lui Cristi Minculescu, caruia trupa i-a transmis sanatate.
Piese vechi si noi s-au succedat intr-un joc de umbre si lumini : “Ştiu cine sunt!”, “Dragostea mea”, “Singur pe drum”, “Umbre pe cer”, “Oriunde te vei afla”; “Dimineaţă în altă viaţă”, “N-am iubit pe nimeni aşa cum te-am iubit pe tine”; “Te voi iubi”, “Aşa frumoasă”, “Ochii tăi”, cântate alături de Marius Baţu; “Să nu-mi iei niciodată dragostea”, “Şi băieţii plâng câteodată”, “Undeva departe”, “Vreau o minune”, “Ţi-am dat un inel”. Am ascultat chiar si cateva clasice ale genului: "The Final Countdown" sau "Jump". Concertul s-a terminat in "vorbele banilor". Bineinteles ca a urmat si un bis in bataile de tobe ale "primaverii".
Cei aproape 7000 de spectatori au cantat alaturi de Dan, care le-a predat adesea "stafeta" la refrenurile de succes ale formatiei. Sala devenise un singur spirit, o singura voce.
Pe ecranele din lateralele scenei s-au proiectat fotografii din perioada rock Costinesti. Am revazut look-ul nonconformist din '85 al pletosilor Bittman, Petrosel, Vrabete si Furtuna- "cea mai frumoasă parte a vieţii noastre"- dupa cum afirma mandru Dan.
Am avut parte si de marturisiri inedite. Tot Dan ne-a impartasit sincer, cu umor: “În perioada aceea eram preocupaţi să arătăm bine, să cântăm bine şi să... bine”.

Dar cel mai bine pentru a putea reproduce atmosfera, o sa va las "in compania" interpretilor insisi. Iata cateva fotografii si clip-uri filmate de mine la eveniment :)


video
Dragostea mea

video
Umbre pe cer


video
Solo- Nutu Olteanu


video
The Final Countdown



video
Jump


video
N-am stiut


video
Holograf & Marius Batu



video
Dimineata


video
N-am iubit pe nimeni

video
Primavara incepe cu tine


Si in final....Sala se goleste, echipamentele sunt stranse cu grija si ramane doar amintirea capturata in imagini.