Ciocanul magic

Adesea au loc diverse conflicte al caror punct de pornire este constituit de invadarea spatiului privat al diferitelor "vedete" sau personalitati politice de catre jurnalisti excesiv de curiosi, dornici sa descopere lucruri ascunse si compromitatoare despre acestea. Astfel de tendinte sunt etichetate ca "nedemne, josnice" de catre sustinatorii deontologiei profesionale si pot chiar da nastere unor procese juridice.

Este adevarat ca de multe ori jurnalistii ajung sa incalce reguli de bun simt, definitorii pentru meseria lor prin vanarea lacoma a stirilor de senzatie, care intorc ierarhia de valori cunoscuta pana atunci de publicul larg sau imaginea perceputa ca impecabila a vreunei figuri publice.

Insa, alteori unele tehnici folosite de jurnalisti sunt justificabile prin functia de supraveghere a spatiului social, pe care mass-media are datoria sa o indeplineasca, ca instrument de reglare si echilibru in societate.
Una din aceste metode este observatia participativa, prin care jurnalistul devine actor al unui eveniment, ia parte la activitatile grupului observat, colectand informatii veridice pe care le va aduce la cunostinta publicului, ajutandu-l astfel sa descopere fenomene sociale marginalizate, sa vada fatete ale lumii pe care omul de rand, desi nu-i sunt straine, evita sa le aduca in discutie din teama de a recunoaste ca are o "problema", ca exista "anomalii". De aceea, jurnalistul apeleaza la statutul incognito, patrunde adanc in viata unor oameni simpli, discriminati, deveniti invizibili pentru a le apara cauza, pentru a scoate la suprafata prejudecatile nedrepte la care sunt supusi sau din contra, pentru a demonstra ca li se acorda prea putina atentie si lasati nesupravegheati, acestia contribuie la distrugerea valorilor, la infaptuirea de acte ilegale, etc.

In ce masura are dreptul un jurnalist sa sape in viata oamenilor si sa dezgroape "bube, mucigaiuri si noroi" sau, din contra "frumuseti si preturi noi"?

Iata un posibil raspuns extras din cateva observatii ale marelui rus Cehov, care pot fi mulate pe subiectul discutiei noastre:

"We see the people who go to market, eat by day, sleep by night, who babble nonsense, marry, grow old, good-naturedly drag their dead to the cemetery, but we do not see or hear those who suffer, and what is terrible in life goes on somewhere behind the scenes. Everything is peaceful and quiet and only mute statistics protest: so many people gone out of their minds, so many gallons of vodka drunk, so many children dead from malnutrition. And such a state of things is evidently necessary: obviously the happy man is at ease only because the unhappy ones bear their burdens in silence, and if there were not this silence, happiness would be impossible. It is a general hypnosis. Behind the door of every contented, happy man there ought to be someone standing with a little hammer and continually reminding him with a knock that there are unhappy people, that however happy he may be, life will sooner or later show him its claws, and trouble will come to him- illness, poverty, losses, and then no one will see or hear him, just as now he neither sees nor hears others. But there is no man with a hammer. The unhappy man lives at his ease, faintly fluttered by small daily cares, like an aspen in the wind- and all is well."


Intr-adevar, unii jurnalisti se uita in oglinda si isi vad reflexia purtand povara "ciocanului magic".